Cosmin Caciuc, articol despre revenirea la glorie a Vilei Doicescu

Doctorand în arhitectură, Cosmin Caciuc a scris numeroase cărți despre teoria arhitecturii, fiind premiat în mai multe rânduri în Bienala de Arhitectură București. Astăzi ne vorbește despre Vila Doicescu, una dintre clădirile istorice din București ce au avut parte de Îngrijire Monumentală.

Recuperarea unui moment al regionalismului modern 

Arhitectura domestică realizată de Octav Doicescu este prea puțin cunoscută și nu e mai puțin valoroasă  prin comparație cu edificiile sale publice, în contextul întregii opere a marelui arhitect român. Restaurarea și remodelarea vilei din strada Washington nr. 7 constituie un moment de recuperare a modernismului bucureștean temperat de nuanțe regionale.

O istorie tensionată

Octav Doicescu, personalitate emblematică pentru arhitectura românească interbelică, finaliza în 1936 vila din strada Washington nr. 7, într-un cartier select al Capitalei – faimoasa parcelare Bonaparte, realizată între 1913-1925 –, aproape de Piața Victoriei. Beneficarul său era inginerul Constantin Burilă, un nume la fel de rezonant în perioada interbelică, care se afla atunci la conducerea Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajărilor şi Folosirii Surselor de Energie, cinci ani mai târziu fiind numit ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor. Locuința urma să revină copiilor ilustrului proprietar, însă sfârșitul tragic al acestuia, la 14 ani după încheierea războiului și instaurarea puterii comuniste, după condamnarea sa în 1946, confiscarea averii și detenția politică în închisoarea de la Aiud, a lăsat vila la dispoziția membrilor privilegiați ai noii conduceri de stat. Ana Pauker, ministru de externe între 1948-1952, a ocupat vila împreună cu tatăl ei, printre alți reprezentanți de partid cu funcții înalte, efectuând modificări la interior care au alterat calitățile spațiului camerei de zi cu șemineu. De-a lungul deceniilor care au urmat, casa s-a degradat progresiv, dar fără să-și piardă detaliile în mod pregnant. Multe din finisajele sale originale au supraviețuit miraculos, păstrând astfel valoarea arhitecturală a proprietății. Din punct vedere stilistic, vila reflectă gustul epocii și preocupările profesionale ale arhitectului care a proiectat-o: un modernism temperat de accente regionale balcanice și clasiciste. Doicescu nu era nici modernist în aripa radicală a grupului lui Horia Creangă și Marcel Iancu, nici un tradiționalist în școala veche a lui Ion Mincu și Grigore Cerchez. Mijlocul anilor ’30 se caracteriza prin revival-uri și accente naționaliste. Beneficiarii vilelor luxoase arareori se entuziasmau la noua arhitectura „cubistă”, albă, fără acoperiș. Octav Doicescu a fost remarcabil în perioada celor două războaie ca model de mijloc între conservatorism și avangardă pe planul estetic al arhitecturii; a fost unul din precursorii valoroși ai regionalismului european în arhitectură.

Calități și degradări arhitecturale

Casa din strada Washington, dezvoltată într-un volum amplu, cu subsol, parter, două etaje și o mansardă, dovedește o serie de calități arhitectural-spațiale și constructive impresionante pentru direcția stilistică modernist-regionalistă căreia îi aparține. Remarcăm estetica echilibrată a fațadelor albe în contrast cu elementele de lemn ale balustradelor și grinzilor în consolă, streșinile evazate ale acoperișului în pantă lină, acoperit cu olane, compartimentarea bine proporționată a spațiilor interioare, generozitatea camerei de zi despărţită de sufragerie prin uşi glisante camuflate în grosimea peretelui, momentul de sosire a scării interioare la primul etaj, zona de plafon cu bolţi încrucişate, grinzile masive din lemn ale plafonului și stâlpii cu capitel compozit din camera de zi, confecțiile în metal cu grilaje fără sudură, lucrările în lemn cu îmbinări fără cuie, parchetul de bună calitate în toate camerele și profilatura specială, ca la bisericile tradiţionale, a ferestrei din bucătărie, dispusă pe fațada laterală vestică. Combinația de forme rectangulare și forme curbe sau arcuite  dovedește cu prisosință măiestria și rafinamentul autorului în gândirea de ansamblu și de detaliu.

S-au păstrat cu dificultate de-a lungul deceniilor postbelice uşile-fereastră de acces în gradină. Acestea au fost transformate în ferestre cu parapete și corpuri de încălzire adăugate, deși pardoseala livingului era prevăzută cu grilaje de acces pentru conductele cu aer cald care veneau din instalația de la subsol – un aspect tehnic remarcabil în epocă. Parapetul din lemn de la balconul superior s-a degradat complet, tâmplăriile originale au avut mult de suferit, tencuiala a cedat în multe zone parietale la exterior și interior, iar camera de zi a fost micșorată cu un zid despărțitor în perioada de ocupare comunistă.

Restaurare și remodelare

Biroul Studio3plus a readus la forma inițială parterul, cel de al doilea etaj fiind transformat în zonă secundară de zi, cu bucatarie, living și dormitoare pentru oaspeți. Compartimentările interioare parazite – cele care au dublat holul original – au fost înlăturate, iar dormitoarele, după lărgire, au primit și băi proprii. Spațiul de gătit, foarte important pentru beneficiarii actuali ai vilei, s-a extins în relație cu cele două zone de zi separate, la parter și la etajul secund. La fel ca în perioada interbelică, spațiile de la subsol găzduiesc acum servitorii și bucătarii permanenți ai casei.

Reabilitarea  balustradelor scărilor interioare a fost completată de recuperarea integrală a parchetului după desfacerea din spațiile de la parter și etaje. Redispunerea acestuia în pardoseala mansardei a conferit un caracter original amenajării spațiului generos al fostului pod. Aici, înălțimea satisfăcătoare nu a impus modificări majore la nivel de structură: eliminarea doar a câtorva stâlpi ai șarpantei a permis poziționarea noilor obiecte de mobilier. S-au mai adăugat ferestrele de mansardă și definirea unui spațiu de relaxare familială cu echipamente multimedia și minibar. Piatra naturală a înlocuit vechea faianță a băilor, iar ușile originale glisante de la parter au fost integral reabilitate.

Refacerea identică a balustradei distruse de la balconul etajului a implicat un efort artizanal excepțional, timp de șase luni, pe baza unor bucăți originale găsite în curte. Pentru a primi echipamentul electro-mecanic de deschidere automatizată a porții pietonale și a celei auto existente, gardul de la stradă a primit un mic soclu, adăugându-se o poartă suplimentară de acces auto în zona principală a curții către care se deschide camera de zi. Tencuielile cu praf de piatră refăcute integral, reabilitarea grilajelor metalice și curățarea atentă a ancadramentelor de piatră ale ferestrelor au contribuit în mod esențial la recuperarea imaginii arhitecturale din fotografiile de epocă. Prezența discretă a noilor tehnologii de iluminat exterior la curte și fațade a subliniat valoarea de reper istoric și stilistic a obiectului arhitectural în contextul cartierului.

Reabilitarea unui spirit arhitectural 

Ne bucurăm azi să vedem un exemplu valoros de arhitectură modernist-regionalistă salvat de la degradare, păstrându-se funcțiunea inițială domestică și modelul de viață specific al acestui cartier. Volumul unitar, dinamizat de retrageri și avansări bine dozate din planul fațadei la o serie de  elemente subordonate (cornișa proeminentă, balconul, brâiele perimetrale, ancadramentele și glafurile din piatră ale  ferestrelor), cu o planimetrie relaxată și cu detalii artizanale greu de refăcut în zilele noastre, exprimă elocvent un caracter balcanic-mediteranean într-un limbaj epurat și luminos, mai aproape de sensibilitatea modernistă decât de cea clasicistă. Sunt de apreciat aici trimiterile subtile la principiile vernaculare care converg unitar către căutarea esențelor într-un stil ce nu copiază forme, ci interpretează precedente valoroase din istoria arhitecturii. Într-o perioadă a căutării identităţii naționale în societea interbelică prin prelungirea temelor stilului neoromânesc de la începutul secolului, poziționarea profesională a lui Octav Doicescu  s-ar putea face alături alte nume care s-au orientat către căutarea relaţiei echilibrate între arhitectură, loc și oameni, prin interprearea tradițiilor vernaculare și sinteza referințelor mai largi sud-europene în interiorul vocabularului modernist: Henriette Delavrancea- Gibory, Ion Boceanu sau Florea Stănculescu.

Sensibilitatea față de acest orizont istoric și cultural a făcut ca o echipă de tineri arhitecți precum Studio3plus, cu o experiență dovedită în amenajări interioare, să poată interveni cu rigoare etică pe un obiect arhitectural complex, într-un cartier atât de semnificativ. Adaptarea spațiilor la necesitățile actuale de locuire luxoasă prin efortul specific al designului de interior (obiecte de mobilier, corpuri noi de iluminat, finisaje la pereți și pardoseli, alături de alte echipamente) a ilustrat aici abilitatea proiectanților de a conferi, pe de o parte, un caracter somptuos și strălucitor parterului, iar pe de altă parte, de a aduce un spirit ludic și jovial mansardei.  Vila a fost redată cartierului în farmecul ei inițial, printr-un joc subtil al amestecului de ambianțe și de orizonturi de inspirație. Acest amestec poate fi chiar firul estetic de legătură peste timp între sensibilitatea maestrului care a proiectat vila înainte de război și aspirațiile tânărului birou care i-a restaurat opera opt decenii mai târziu.